Mi-am amintit de ea nu pentru că îmi era dor. Vine toamna, iar ei a început să-i placă toamna. Culoarea anotimpului care urmează să vină deja se vede, dar și se simte în aerul pe care îl inspiri printre zăpușeală. Este din ce în ce mai greu să respiri. Cineva se răzbună pe oameni, îi pedepsește.
Da. În curând vom schimba anotimpul. De fapt, a văzut cum dansau frunzele copacilor acum mai bine de o săptămână în parcul Tineretului. Este semnul pe care-l aștepta cu nerăbdare în cele mai fierbinți zile ale verii. Acolo, în parcul acela, îi place ei să privească apusul deasupra iazului vizitat de rațe și populat de pești. Acolo oamenii cred că fac un lucru bun, aruncând de sus chips-uri și popcorn peștilor și puilor de rață sălbatică.
– O să schimb macii din cap pe frunze care dansează și ploi reci. O să scot iar ceaiul din dulap și poate o să-mi cumpăr și miere anul acesta… . Sau poate o să aștept să răcesc bine și doar după aceea o să iau o decizie în privința mierii, se gândise ea și păși mai departe spre podul de deasupra lacului.
Se pregătea de toamnă. Unii se pregătesc să se bage în vizuină, alții o folosesc doar drept pretext pentru a ieși din ea. Și fiecare se gândește că din prima zi a lunii care vine își va schimba complet viața, va face loc pentru noi începuturi. Mai curajoase, mai deștepte, mai pline de pasiune.
Cred că mi-a lipsit. M-am lepădat de ea ca de ceva inutil sau care fură timp. Iar timp nu prea mai găsim în marile orașe.
blogdeaprilie 