Ieși din vizuină

Lumea nu se termină la ultimul examen. De fapt … doar examenul se termină. Noi continuăm să existăm și după el. Sentimentul eliberării durează foarte puțin. Așa suntem noi plămădiți. Să căutăm noi examene pe care să le trecem sau nu.

De mică i-au plăcut lucrurile complicate. Dacă nu erau suficient de complicate, le complica imaginar. Își depăna singură povești și istorii în care apărea ba ca o eroină din filmele despre Indiana Jones, vorbitoare de cel puțin cinci limbi străine, ba ca o polițistă pricepută la tot felul de gadget-uri, ba ca o cunoscută femeie politician, care rezolva cu ușurință situații complicate. În toate aceste ipostaze imaginare trebuia să fie cea mai bună și dacă povestea ei despre ea înseși avea vreun cusur, atunci o rescria imaginar până devenea ideală. Nu acorda atenție obiectelor din jurul personajelor pe care și le imagina. Se concentra asupra emoției pe care putea să o genereze un om prin calitățile extraordinare pe care i le oferea cu atât de multă mărinimie. Dacă eroul nu producea sentiment, acesta murea sau dispărea din peisaj. Trebuia să scrie povestea până simțea nodul din gât sau durerea din piept. Doar atunci era mulțumită de noul ei personaj.

Prietenii imaginari erau mai interesanți decât colegii de școală, preferându-i pe primii în defavoarea unor oameni reali. În visele ei fugise de multe ori de acasă, ca să trăiască într-o viziună pe un deal alăturat satului sau într-o cameră mică a unui bloc vechi dintr-un oraș mare și în care trebuia neapărat să existe într-un colț o mașină de cusut, pe care o vedea ca pe o sursă de supraviețuire, de independență, de burtă sătulă. Nu avea nevoie de ajutor și susținere în visele ei. Legăturile familiale erau considerate a fi surse de nenorociri și șantaj, care de obicei încurcau eroina care era să-și îndeplinească îndatoririle față de umanitate.

De fapt, acesta era scopul: umanitatea să-i recunoască utilitatea și valoarea. Vroia să nu treacă nevăzută. Trebuia să fie apreciată. Aproape că tânjea după apreciere. Și nu i-a fost ușor să recunoască, că la un moment dat trebuia să se trezească și să-și trăiască viața. Pe cea reală, în care treci prin examene, fără ca să decizi tu care dintre ele este ultimul.

Advertisements